Skip to content

emmerdeur.ro Posts

[Pictură și film] Jeanne Moreau și David

Marcel este fiul marelui Max Ophüls. Realizează în anii 1960 două lung-metraje, dintre care acest „Coajă de banană” care aduce la un loc crema actorilor de la acea vreme: Moreau, Belmondo, Brasseur, Jean-Pierre Marielle. Nu e un film de compendiu, dar nici unul lipsit de calități. O comedioară gândită în jurul unei găinării: ea (Moreau) face apel la un el (Belmondo) pentru a escroca (la rândul lui) un escroc. O răzbunare agitată, frivolă, dar în care rețin scenele din nisipuri (de pe litoralul breton, sau cel sudic – nu îmi este clar), această micro-scenă muzicală:

Dar cel mai mult, mi-a atras atenția această referință la tabloul lui David, al cărui cadru l-a preluat Ophüls detaliu cu detaliu:

Peau de banane
de Marcel Ophüls
Franța, Italia, Germania / 1963
***

Romy

Înregistrasem de ceva vreme Conversation avec Romy Schneider, un portret realizat pentru Arte de Patrick Jeudy în 2018. În 1976, Alice Schwarzer, o jurnalistă germană, o primește în biroul redacției din Köln pe Romy Schneider. Are loc un interviu-fluviu, extrem de intim. Jurnalista nu a făcut publice decât recent înregistrările orelor de discuție, iar documentarul nu face altceva decât să se bazeze pe vocea actriței, un interviu cu Schwarzer, cu scurte interludii cu orașul și catedrala.

E o confesiune dură a unei femei care este violent încercată de imposibilitatea de a avea încredere în cineva. Dar filmul explică și mentalul german și atitudiea disprețuitoare pe care societatea germană a avut-o la evadarea lui Schneider din Germania și trecerea graniței în Franța. Discuția se poartă în franceză. Germana îi face rău, pentru că o leagă de momente biografice dureroase și mai ales de amintirea unei mame care în anii ’30 era o starletă a filmelor de propagandă naziste, și care prin succesul „Sissi” al fiicei sale, încearcă să se reabiliteze în fața societății.

La momentul în care Schneider se mută în Franța (cu Alain Delon, incă necunoscut), Schneider întruchipa actrița inocentă, demnă de roluri frumoasă în decoruri bucolice, un deziderat atât de artificial promovat în spațiul germanic. Plecarea în Franța reprezintă și un act de trădare, care pentru Schneider este un act de salvare artistică: e greu de crezut că din Germania, s-ar fi intersectat cu Sautet sau Clouzot.

La final, Schneider vorbește despre „spleen-ul germanic”, așa cum îl numește Visconti, singurul regizor care, pretinde Romy, i-ar fi înțeles natura: Schneider spune așa: „C’est la contradiction continuelle, totale, toujours. Mais c’est aussi être totale, être toujours entière. C’est-à-dire tu ne choisis jamais la facilité.

Ca să completez parcursul, am urmărit și Trei zile în Quiberon (orig. 3 Tage in Quiberon) de Emily Atef (Germania, Austria, Franța / 2018), un alb-negru despre ultimul interviu dat de Romy revistei Stern. Întâlnirea este gândită într-un hotel de pe coasta sudică a Bretaniei, la Quiberon, stațiune balneară foarte prizată de francezi chiar și astăzi.

stern Heft Nr.18 / 23 April 1981 - Romy Schneider ganz intim
Coperta „Stern”

[FILM] In the Heat of the Night, de Wen Jiang

In the Heat of the Night (1994) ar putea fi varianta chineză a Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (Cãtãlin Mitulescu, 2006). Tornatore a realizat în Europa prin “Malena” sau “Baaria” ceea ce Wen Jiang a însăilat în acest proiect, sublim, violent, sensibil, încărcat emotional și cu o sumedenie de referințe cinefile, biografice și istorice. Scena profesorului și elevii neascultători face trimitere directă la Quatre cents coups.

Ca să uiți de trecut, îl ironizezi. Asta pare să facă Wen Jiang, regizorul. Acțiunea se petrece de-a lungul unei veri toride, luminoase, unde totul este învăluit într-un auriu saturat acoperind delicat garderoba prăfuită a oamenilor. Se întâmpla Revoluția Culturală a poporului chinez. Jiang, spre deosebire de mulți alți regizori contemporani lui, tratează factorul istoric cu o deosebită relaxare. Vocea din off, folosindu-se de anii necesari detașării de evenimentele acelor vremuri, abordează un discurs foarte personal, în care recunoaște că amintirile sunt o formă de îmbinare a adevărului cu lucrurile închipuite. Vorbește de o anume tentație de a clădi mitologia personală pe o seamă de exagerări, acolo unde locurile sunt lăsate goale.

Schimbarea mi-a șters amintirile.

Nu pot să mai disting între ce este real, și ce este imaginat.

Yang guang can lan de ri zi (In the Heat of the night) (1994)

Stilul abordat pe toată durata filmului este unul de comedie relaxantă, și gândit ca o secvență de-o vară a unui probabil bildungsroman. Privirea către trecut este pusă sub o notă melancolică – Beijingul de atunci și adolescența fără griji, și orașul de astăzi și schimbările evidente. Wen Jiang ne trimite în direcția asta, a schimbării, trezindu-ne prin ultima scenă a filmului la realitatea cruntă pe care o trăiește, după ani: în scena de final, soarele nu își mai face apariția, lucrurile simple și plăcerea lor nu mai există. Se renunță la filmul color, iar scena de final este filmată în alb-negru, când, dintr-o limuzină albă, protagoniștii filmului, acum maturi, și îmbrăcați în cămăși apretate îl salută pe retardatul poveștii (care își face apariția secvențial), el, singurul neschimbat, călărind același băț gros și replicându-le „Proștilor!”.

In the Heat of the Night
de Wen Jiang
China, Hong-Kong / 1994

[Les visages du film] Fața neascunsă a lui Maurice Ronet

În Le feu follet (Louis Malle, 1963), Maurice Ronet interpretează rolul unui suicidar, internat într-un ospiciu. Louis Malle îi anticipează destinul. Pentru că Ronet a fost unul dintre acei actori autentici, capabil să își vândă totul pe platoul de filmare, Malle creează unul dintre cele mai percutante portrete masculine din cinematografia intimă mondială.

Rolul venea după Ascenseur pour l’échafaud (1958).

Ronet era un tip complicat. În viața reală, suferea de alcoolism, iar asta se vede în timp, dacă îi urmărești aparițiile. Degardarea fizică pe care o poți constata și la Simone Signoret, alcoolică și ea, spre finele carierei.

Le feu follet (Focul fatidic)
R. Louis Malle
Franța / 1963