Skip to content

[RETROSPECTIVE] Fruit Chan. O trilogie

În Made in Hong-Kong, un băiat de cartier, supus abandonului şcolar, şi care îşi împarte apartamentul cu un infantil-idiot, bate din uşă în uşă şi cere taxă de protecţie de la fiecare locatar. În The Longest Summer, un grup de pierde-vară, foşti militari, pune la cale asaltul unei bănci. Iar Little Cheung aruncă un ochi asupra mercantilismului însămânţat încă din copilărie în Cheung şi amica lui din cartier.

Fruit Chan a fost, în mod cert, o surpriză plăcută: deşi nu foarte vocal precum alţi regizori din Hong-Kong, are un stil extraordinar de a îmbina în doze perfecte filmul înmuiat într-un fond politic, dramoletele unor familii din zona non-glamour a societăţii, experimentele video şi o parţială reinterpretare a scenelor de violenţă, zise „de acţiune”.

Când avea 10 ani, Chan se mută cu întreaga familie din China în Hong Kong, pe atunci colonie britanică. Evident că din punctul de vedere al formării lui ca regizor, prinde boom-ul cinematografic comercial (vezi: Jackie Chan, Bruce Lee). De altfel, printre alte multe aventuri cinefile, apare ca figurant în filme de consum cu anterior numiţii.

Numitorul comun al celor trei filme este Hong-Kong-ul aflat în perioada de tranziţie, de la colonie britanică la o anexă a Marii Chine. De altfel, Chan încearcă să surprindă această componentă psiho-socială a societăţii, şi pe acei oameni care cu 10, cu 20 de ani în urmă fugiseră din diverse motive de revoluţia culturală din China, pentru a-şi reface viaţa mânaţi de aparentele oportunităţi capitaliste. Totuşi, un discurs politic (patetic) nu îşi face loc nicio secundă în niciunul dintre filmele din trilogie. Ce iese la suprafaţă este lipsa de perspectivă a omului, blazarea, imunizarea la anarhia emoţională la care este supus orice individ din clasa de jos, la lipsa de speranţă şi confuzia istorică. Oamenii lui Chan nu se pot încrede în istorie; un miros de incertitudine planează pretutindeni, viitorul nici că există.

Made in Hong-Kong este primul lung-metraj din trilogie. Producţia a presupus mai puţin de 100.000 de $, însemnând practic banii de echipament. Ca să mai câştige bani, Chan nu a făcut altceva decât să fure, de pe la alte filme la care a asistat, bucăţi de peliculă. Actorii, neprofesionişti, nu au fost niciodată plătiţi. Acum, având în vedere costurile foarte mici de producţie (în România, cu banii ăştia s-ar filma un spot comercial cu producţie destul de laborioasă, buget prevăzut pentru o zi), ce a rezultat prin „Made in Hong-Kong” este un film extraordinar de dens şi care are cel puţin două calităţi: un personaj nuanţat şi de care actorul se achită perfect (devine la fel de memorabil vizualiceşte precum rolul Frankăi Potente din „Run Lola Run”), şi măiestria montajului, condus de însuşi regizorul.

Am găsit The Longest Summer drept cel mai complex film din trilogie, în materie de producţie. Un militar de carieră este concediat din armată pe fondul schimbării regimului din Hong-Kong. Împreună cu alţi prieteni care îi împărtăşesc aceeaşi soartă pun la cale spargerea unei bănci, exact în ziua de 1 iulie – momentul de transfer de putere politică.  Una dintre trăsăturile lui Chan este aceea că îmbină momentele cu adevărat tragice cu o (auto)ironie subtilă. De exemplu, într-o scenă, are loc un conflict dintre gangsterul-şef şi un acolit pe tema morţii lui Jackie Chan.

În Little Cheung, dezintegrarea politică la care este supus Hong-Kong-ul este dramatizată prin ochii unui copil. Absenţa perspectivei zilei de mâine din braţele părinţilor este transferată şi celor mai mici. Ca într-un tren accelerat, viaţa din favelele oraşului se vede gri, blurat. În ciuda zgârie-norilor absorbitori şi fals-aspiraţionali, soarele nu apune şi nici nu răsare. În deschiderea filmului, micul Cheung spune că toţi oamenii mari pe care îi cunoaşte fac din câştigarea banilor un scop al vieţii, iar el simte că trebuie să facă acelaşi lucru (chiar dacă asta înseamnă să vândă celui mai cunoscut băiat de cartier pişat pe post de ceai Lipton). Ultimul film din trilogie pare a fi cel mai apropiat de neo-realismul italian, în maniera lui De Sica. Ideea de a te pişa pe tot ce ţi se întâmplă în viaţă, asupra tuturor convenţiilor şi interdicţiilor, asupra non-sensului ia forma unui monolog urofil, când micuţul Cheung, urcat pe o cutie folosită pe post de colţul ruşinii îşi cântă oful sincronizat cu urina care se prelinge pe asfalt.

Made in Hong Kong ( Heung Gong jai jo), realizat de Fruit Chan, Hong-Kong, 1997

The Longest Summer (Hui nin yin fa dak bit doh), realizat de Fruit Chan, Hong-Kong, 1998

Little Cheung (Xilu xiang), realizat de Fruit Chan, Hong-Kong, 1999

Published inFilmRestrospective

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *