[Pictură și film] Cel mai frumos clar-obscur

Ce mă interesează în această plăcută coincidență este superba putere a luminii. Dincolo de tema abordată, de la Tour este interesat de clar-obscur. Dacă la Caravaggio, acesta este utilizat pentru a-și izola „subiectul sau a potența dramatismul punerii în scenă, Georges de la Tour își așază personajele de multe ori în fața sursei de lumină pe care o adaugă în cadru. O frumoasă coabitare se stabilește. Prefer (vorba vine!) versiunea de la Luvru celei de la Muzeul Metropolitan din New York.

Sufletul meu Te doreşte noaptea şi duhul meu Te caută înăuntrul meu.

proorocul Isaia, 26:9

În Mes provinciales Civeyrac pare să se fi inspirat din acest tablou. Filmul este gândit în alb-negru, iar clar-obscurul este exploatat în destul de multe scene. Sfoara arzândă și îmbibată în ulei din tabloul lui Georges de la Tour este înlocuită cu veioza reglabilă. Cadrul e mai profan – Etienne, personaul principal, se gândește la dragoste și viitor. Magdalena lui la Tour este un personaj pretins-religios, dar totul în compoziție este profan, este aici – de la craniul de pe genunchi și sfoara pentru penitență, la gândurile intime care îi trec prin minte.

Maria Magdalena veghind, ulei pe pânză, 1642-1644, Muzeul Luvru, Paris
Mes provinciales, de Jean-Paul Civeyrac (2018)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *