Skip to content

[FILM] Une fille facile, de Rebecca Zlotowski

Rebecca Zlotowski e interesată în filmele sale să creeze portrete de tinere. Practică un soi de misoginism sadic, dar care dau forță personajelor. Era cazul lui Léa Seydoux și Anaïs Demoustier în „Belle épine” (2010), al lui Léa Seydoux din nou, în drama radiată „Grand Central” (2013). E ceea ce o diferențiază de Céline Sciamma, de exemplu, care vine cu o manieră mult mai militantă și directă de a îmbrățișa feminitatea. Une fille facile nu face excepție.

Riviera. Cannes

Unul dintre marile filme ale anului 2019 ar fi acest „Une fille facile”, cel de-al patrulea film al Rebecăi Zlotowski, și probabil și cel mai solar. Cannes și croazeta estivală aduc a Et Dieu… créa la femme și Brigitte Bardot. Nu e niciun fel de exagerare, Zlotowski reformulând glamour-ul și frivolitatea prin antagonismul creat de adolescenta cuminte și banală, cu bac pro (Mina Farid), și verișoara versată, emancipată (sexual, vestimentar și emoțional), venită de la Paris (Zahia Dehar).

Tatuajul de pe spate – Carpe diem, servește drept carte de vizită pentru Sofia (Zahia Dehar), mesaj univoc pentru sensul și durata prezenței la verișoara ei. Ajunsă într-un club de noapte tapat cu bulbi fucsia, pe monitorul de karaoke rulează versiurile din „L’amour à la plage”: Ce soir j’irai danser le mambo. Filmul este pregătit să se detoneze, iar odată cu el, cele 2 protagoniste. Contrastul dintre cele două fete nu ar (mai) reprezenta niciun interes, într-un film din 2019 (motiv de sute ori reîncălzit).

Dar modul în care Zlotowski mută pionii pe tabla de șah e formidabil ; cum Sofia, fata ușoară potențează conturul personajului Naïma. Sofia nu este în film decât un pretext pentru Zlotowski pentru a conferi volum personajului principal, care nu este altul decât Naïma ; cum un personaj se retrage pentru a lăsa spațiu celuilalt : Naïma se retrage în camere de yacht, în spatele pereților din balcon, din discuții în schimbul plajei (vezi scena vizitei), pentru ca în final să dispară de tot.

Pentru mine, sentimentele nu contează deloc. Nu trebuie să te aștepți la nimic, totul trebuie obținut prin noi înșine, îi spune Sofia verișoarei. Suntem departe de arhetipul curvei, judecată de public, sau demnă de empatie socială. Există în această atitudine, totuși, și un cod secret al diferențelor sociale pe care ea îl cunoaște, unde fiecare ăși cunoaște locul. Revenim la acea retragere pe care o stăpânește și o respectă. Nu și neinițiata verișoară : într-o reîntâlnire cu unul dintre tipii pe care îi întâlnește, acesta îi spune că ceea impune diferențe între oameni  „nu e o chestie de principii, ci de valori”.

Published inCriticăFilm

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *