Skip to content

[FILM] Ilo, Ilo, de Anthony Chen

Anthony Chen nu inventează roata, dar o pictează foarte bine. Ilo, Ilo, Camera d’Or la Cannes, în 2013, e o melo-dramă onestă, cu pulpă narativă, şi cu trimiteri la contextul politic singaporez. Acţiunea, gândită în anii ’90, aruncă în scenă o familie middle-class, în contextul crizei economice asiatice, care se decide să contracteze serviciile unei bone tailandeze. Avem o mamă-cap-de-familie, îngenuncheată de munca de la birou, un tată flasc, şi un băiat care îşi exteriorizează violent trăirile familiale.

Ilo, Ilo e şi un portret posibil al naţiunii, în care societatea singaporeză suferă de un grad de xenofobie pe care Chen o speculează la nivel de detaliu, nefăcând din el un scop în sine. Mai degrabă, e o elegantă plimbare printre jaloane, apropiindu-se de umor, de fresca familială şi politică, şi de drama pură, ultima îndulcind orice eventual exces. Bona filipineză, o sclavă modernă, pe care Chen nu evită să o catalogheze aşa: doarme într-un fals pat, îi sunt anihilate pornirile religioase (într-o societate atee), se bucură de o zi liberă pe lună, şi este pusă la colţ, marginalizată, atunci când se prezintă în faţa directorului de şcoală pentru a-i lua partea băiatului care îşi umflase un coleg, recent, sau nu i se dă voie să mănânce la aceeaşi masă cu ceilalţi invitaţi, la o onomastică.

Început cu o debandadă familială care se propagă în toate celelalte straturi ale poveştii, continuat cu o bonă care cade victimă sadismului băiatului, visceral la început, devenit simpatic pe parcurs (curiozitatea sexuală a copilului care se freacă de sânii tailandezei), se termină cu o relaţie de prietenie între cei doi, în timp ce restul universului se destramă. Pe bonă o cheamă Teresa şi face faţă asaltului de cazne la care este supusă, Ilo Ilo apropiindu-se prin asta de tipul visceralului austriacului Seidl, dar deturnat de melodia apropierii dintre cei doi. O anume scenă – pedepsirea elevului într-un ritual şcolar, sub ochii celorlalţi colegi – este tratată intenţionat într-un mod somptuos, în spiritul şcolilor nemţeşti producătoare de tineri nazişti. Trebuie ca Tony Chen să nu fi creionat doar o poveste simpatică, familială, ci un întreg expozeu societal.

Ilo, Ilo, realizat de Anthony Chen

Singapore, 2013

Published inCriticăFilm

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *