Teret / Un transport periculos
de Ognjen Glavonic
Serbia, Franța / 2018
**
Chenzina a propus filme mai ofertante. Gândit în legile minimalismului ortodox, curățel, conceptual, filmul nu te supără cu nimic. Vrând însă să explice o stare de spirit guvernată de instabilitate – bombardamentele NATO -, pe fondul unui road-trip în care fiecare scapă cum poate, Un transport periculos îți dă senzația de dejavu. Poezia scenei de final, în care tatăl expune povestea familială, conform căreia dintr-o nucă purtată în haine de defunctul înaintaș a luat naștere un ditamai copacul, hrănit de stârvul, putregaiul defunctului, vine prea târziu.
Houseboat / Casa flotantă
de Melville Shavelson
S.U.A. / 1958
*
Un film inutil, complet nefrecventabil astăzi. M-am intersectat cu el pe Arte, aruncându-mi un ochi. Cary Grant, tătic singur, trebuie să dribleze cu trei plozi în întreținere, și cum era de așteptat are nevoie de Sophia Loren, pe post de super-nanny. Loren joacă prost, ca de obicei. Dar ce face din film o oroare este încă reținerea pe care Melville Shavelson o manifestă încă pentru filmatul în locație. Scena drumului spre casa de vacanță și condusul simulat nu își mai au locul în 1958.
Les aventures d'Arsène Lupin / Aventurile lui Arsene Lupin
de Jacques Becker
Franța, Italia / 1957
**
Nu m-a împins vreo pasiune deosebite să filmul ăsta (foarte popular, printre francezi). Dar era un Jacques Becker. De Casque d’or, a auzit toată lumea. L-am văzut de câteva ori prin diverse configurații. Nu se regăsește printre filmele mele preferate, dar trebuie să recunosc că am o feblețe pentru Simone Signoret, iar referințele la Bal du moulin de la Galette m-au încântat mereu. În Aventurile lui Arsene Lupin, Robert Lamoureux interpretează personjul unui maestru al furturilor de tablouri valoroase și bijoux-uri scumpe. Eram doar curios să văd ce a mai realizat
Love Affair
R. Leo McCarey
S.U.A. - 1939
***
1939 vede intrarea în cinematografe a două filme în care Irene Dunne joacă alături de Charles Boyer: Love Affair și When Tomorrow Comes. Aparent, avem de a face cu povești de dragoste tipice. În Love Affair, un domn bine întâlnește o cântăreață trecută de prima tinerețe artistică. Nuanțele actorilor sunt desăvârșite. Nu avem de a face cu acel patos siropos în jocul actoricesc, iar scânteile dramatice nu sunt nici ele căutate. Love Affair se apropie foarte mult de realismul poetic al unui Carné, cea mai frumoasă scenă rămânând cea a discuției de pe ponton, în „bruma” nopții.
When Tomorrow Comes
de John M. Stahl
S.U.A., 1939
**
Charles Boyer este un pianist „european” care, aflat în State, întâlnește și se îndrăgostește de o chelneriță (Irene Dunne). When Tomorrow Comes este tipul de dramă pentru domnițe, și doar atât. Dar e interesant să privești acvariul în care cele două personaje își trăiesc drama: acțiunea se petrece in New York-ul de după Marea Criză, în care angajații restaurantului sunt uniți sub un sindicat, iar străzile mega-polisului au încă alura unui sat urban, în care încă mai există o anume melanj social. cam același efect ca în filmele lui Renoir, unde în Paris, burghezia se adâncea în cartierele populare ale orașului. Am citit acest articol din The New Yorker, și îl găsesc destul de instructiv.
The Host / Monstrul / Gwoemul
de Bong Joon Ho
Coreea de Sud / 2006
*****
Ar fi interesant să urmărești în zilele acestea de pandemie The Host, prima lovitură de gong pe Bong Joon Ho a tras-o pe scena internaționala a cinematografiei. E frumos cum geniul lui reușește să se folosească de toate codurile filmului de gen pentru a formula o caricatură a lumii de astăzi. Monstrul grafic e doar pretextul pentru a vorbi despre Coreea continuu la dispoziția Statelor Unite ale Americii, monstrul care distruge totul. Fata este căutată într-o lume care glisează – la Bong Joon Ho, ploaia creează inundații, amenință habitatul, erodează. Dezinformările legate de subiectul unui microb ieșit de sub microscoapele unui laborator militar american secret, criză amplificată de mass-media însele. Era 2006.
Tout en haut du monde (La capătul lumii)
de Rémi Chayé
Franța, Danemarca, Belgia, S.U.A. / 2015
**
Având în vedere nivelul foarte înalt pe care unele animații l-au atins, aș zice că Tout en haut du monde e destul de academică. Pentru un film de servit în familie, e perfect, dar nesatisfăcător pentru cei interesați de forme inedite de a desena.
El Ángel
de Luis Ortega
Argentina, Spania / 2018
****
El Ángel este precum o halucinație. Îl avem pe acest Lorenzo Ferro, acest Niels Schneider latino-american, în postura de licean făcător de ilegalități. Ce propune Ortega cu personajul lui este privirea angelică care devină o adevărată perversiune pe ecran. Carlos este un adolescent care prin forța lui de a apela la imaginarul colectiv – imaginea îngerului virgin, blond, cu părul cârlionțat – reușește să disimuleze crimele la care participă alături de familia unui coleg de școală. Nu e nimic în film care să indice vreo morală, o compasiune vizând victimele. El Ángel e mai degrabă o comedie neagră, care cu cât avansează mai mult, cu atât îți induce o stare de halucinație.
Les tontons flinguers
de Georges Lautner
Franța, Italia, Germania / 1963
*
Film-cult în Franța, complet expirat astăzi. Lautner, ca regizor, asemenea. M-am tot intersectat cu el pe la televiziunea publică franceză, semn că îl difuzează pentru o anumită generație de seniori. În schimb, Les Barbouzes (1964) mi se pare a fi îmbătrânit frumos.
Appaloosa
de Ed Harris
S.U.A. / 2008
****
L-am ratat la vremea lui. L-am găsit difuzat pe Arte, acum. Combinația Ed Harris, Viggo Mortensen și Renée Zellweger e una fericită. Western-ul în care liniștea comunității este întreruptă de venirea unei necunoscute e de când Lumea Western-ului. E adevărat, de data asta, animatoarea nu mai are accent ciudat – Jeanne Moreau, Brigitte Bardot sau Marlene Dietrich -, dar principiul este același. Dar combinația asta de western tipic – confruntarea Binelui și Răului -, e cumva umbrită de o abordare mai umană, mai profană, îmnpletită în jurului poveștii căsniciei dintre șerif și necunoscută târfă.
