Din filme

– Băi, Ovidiule, tu când te caci? Dimineața sau seara? (…)

– În general, seara.

– Of, nu îmi plac ăștia care se cacă seara. Toți pe care i-am cunoscut, și se căcau seara, încercau să îmi tragă țeapă. Nu mă refer la tine.

(Marfa și banii, Cristi Puiu, 2001)

– I don`t take whores in taxis. (…) Your idea of fidelity is not having more than one man in the bed at the same time.

(Darling Chérie, John Schlesinger, 1965)

– Umanitatea și-a pierdut abilitatea de a adormi. Când dorm, nu îmi este frică, nu am nicio speranță, nicio grijă, nu simt nicio fericire. Binecuvântat fie cel care a inventat somnul. (…) Văd un singur lucru rău legat de somnul adânc. Că se aseamănă cu moartea.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

Știința ? Prostii ? În această stare de fapt, mediocritatea și geniul sunt ambele inutile.Nu avem niciun interes de a cuceri cosmosul. Nu vrem decât se extindem Lumea până la granițele cosmosului. Nu știu ce să facem cu alte Lumi. Nu avem nevoie de alte Lumi. Nu avem nevoie decât de o oglindă. Ne luptăm pentru a stabili contacte, dar nu vom reuși niciodată. Ne găsim în situația prostească a umanității care moare după găsirea unui sens de care se teme, de care nu are nevoie. Omul are nevoie de om.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

De fiecare dată când dovedim milă, lăsăm ceva deoparte. Poate că este adevărat că a suferi face viața să pară jalnică și suspectă. Dar nu voi accepta asta. Tot ce este indispensabil vieții este obligatoriu și dăunător ei ? Bineînțeles că nu este dăunător. Iți aduci aminte de Tolstoi ? De suferința lui față de imposibilitatea de a iubi omenirea cu totul ? Cât timp a trecut de atunci? Nu îmi mai aduc aminte. Ajută-mă ! Știi, te iubesc. Dar iubirea este un sentiment pe care îl putem simți, dar niciodată explica. Cineva poate explica conceptul. Iubești acel ceva pe care îl poți pierde : pe tine, o femeie, o patrie. Până acum, dragostea era ceva de neatins pentru omenire, pentru Planetă.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

Ascultă, trăind atâția ani aici, pe Stație, mai simți vreo legătură cu viața ta de pe Pâmânt ?

În ritmul ăsta, mă vei întreba despre sensul vieții.

Stai, nu fii ironic.

E o întrebare banală. Când omul este fericit, rar se interesează de sensul vieții sau de alte subiecte existențiale. Tipul ăsta de întrebare trebuie pusă la capătul vieții cuiva.

Dar nu știm când viața va fi să se se sfârșească. De aceea suntem în așa grabă.

Nu te grăbi. Cei mai fericiți oameni sunt cei care nu sunt interesați de blestematele astea de întrebări.

A întreba reflectă întotdeauna dorința de a cunoaște. Și totuși păstrarea adevărurilor simple ale umanității implică misterul.  Misterele fericirii, morții și iubirii.

Poate că ai dreptate, dar încearcă să nu te mai gândești la asta acum.

Să te gândești la asta înseamnă să știi ziua morții cuiva. Necunoașterea acelei zile face din noi ființe nemuritoare.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)