Skip to content

Din filme

– Băi, Ovidiule, tu când te caci? Dimineața sau seara? (…)

– În general, seara.

– Of, nu îmi plac ăștia care se cacă seara. Toți pe care i-am cunoscut, și se căcau seara, încercau să îmi tragă țeapă. Nu mă refer la tine.

(Marfa și banii, Cristi Puiu, 2001)

– I don`t take whores in taxis. (…) Your idea of fidelity is not having more than one man in the bed at the same time.

(Darling Chérie, John Schlesinger, 1965)

– Umanitatea și-a pierdut abilitatea de a adormi. Când dorm, nu îmi este frică, nu am nicio speranță, nicio grijă, nu simt nicio fericire. Binecuvântat fie cel care a inventat somnul. (…) Văd un singur lucru rău legat de somnul adânc. Că se aseamănă cu moartea.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

Știința ? Prostii ? În această stare de fapt, mediocritatea și geniul sunt ambele inutile.Nu avem niciun interes de a cuceri cosmosul. Nu vrem decât se extindem Lumea până la granițele cosmosului. Nu știu ce să facem cu alte Lumi. Nu avem nevoie de alte Lumi. Nu avem nevoie decât de o oglindă. Ne luptăm pentru a stabili contacte, dar nu vom reuși niciodată. Ne găsim în situația prostească a umanității care moare după găsirea unui sens de care se teme, de care nu are nevoie. Omul are nevoie de om.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

De fiecare dată când dovedim milă, lăsăm ceva deoparte. Poate că este adevărat că a suferi face viața să pară jalnică și suspectă. Dar nu voi accepta asta. Tot ce este indispensabil vieții este obligatoriu și dăunător ei ? Bineînțeles că nu este dăunător. Iți aduci aminte de Tolstoi ? De suferința lui față de imposibilitatea de a iubi omenirea cu totul ? Cât timp a trecut de atunci? Nu îmi mai aduc aminte. Ajută-mă ! Știi, te iubesc. Dar iubirea este un sentiment pe care îl putem simți, dar niciodată explica. Cineva poate explica conceptul. Iubești acel ceva pe care îl poți pierde : pe tine, o femeie, o patrie. Până acum, dragostea era ceva de neatins pentru omenire, pentru Planetă.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

Ascultă, trăind atâția ani aici, pe Stație, mai simți vreo legătură cu viața ta de pe Pâmânt ?

În ritmul ăsta, mă vei întreba despre sensul vieții.

Stai, nu fii ironic.

E o întrebare banală. Când omul este fericit, rar se interesează de sensul vieții sau de alte subiecte existențiale. Tipul ăsta de întrebare trebuie pusă la capătul vieții cuiva.

Dar nu știm când viața va fi să se se sfârșească. De aceea suntem în așa grabă.

Nu te grăbi. Cei mai fericiți oameni sunt cei care nu sunt interesați de blestematele astea de întrebări.

A întreba reflectă întotdeauna dorința de a cunoaște. Și totuși păstrarea adevărurilor simple ale umanității implică misterul.  Misterele fericirii, morții și iubirii.

Poate că ai dreptate, dar încearcă să nu te mai gândești la asta acum.

Să te gândești la asta înseamnă să știi ziua morții cuiva. Necunoașterea acelei zile face din noi ființe nemuritoare.

(Solaris, Andrei Tarkovski, 1972)

– Și pe mine, cum mă cheamă?

– Mario.

– …rius. Marius. Mă cheamă Marius. Nu-s instalator, la naiba.

Haut perchés, Olivier Ducastel și Jacques Martineau, 2019

Nu ați văzut cumva fetele cu care eram mai devreme?

Eu am grijă de vacile mele, nu de cele care trec.

La notte brava, Mauro Bolognini, 1959

Știi, fac glume, sunt vesel, dar în interior ard. Poate ți s-a întâmplat și ție. E o fată fără părinți. Mi-am bătut joc de ea. M-a costat mult. M-am dus pentru ea chiar să și muncesc. Mi-am riscat viața. A trebui să aamanetez și un lănțic din aur. Dacă află tata…

La notte brava, Mauro Bolognini, 1959

– Nu confundați ancheta judiciară pe careo duceți cu un război sfânt. Mijloacele pe care le folosiți sunt nedemne de un magistrat, abjecte. (…)

– Sunteți un om de știință, socialist, care neagă Religia și Ordinea stabilită. Eu reprezint această Ordine. Când eram student, îmi aduc aminte că ați spus că învățământul religios este inutil pentru a forma buni cetățeni. Iar învățământul moral este suficient și că nu are nimic de a face cu Religia. Se vede ce buni cetățeni ați crescut în sânul familiei dumneavoatră.  Cât despre mine, în numele unei Morale pe  are nu o împărtășiți, voi face totul pentru a găsi vinovatul.

Fatti di gente perbene, Mauro Bolognini, 1974

Știi care ste singura dată când lui Siegfried îi este frică ? Atunci când vede pentru prima oară o femeie.

Prietenia ta cu Wagner îți dă senzația de a fi creat ceva important, așa cum și eu îți ofer iluzia dragostei.

Ludwig, Luchino Visconti, 1973

Venit de pe front, după un război de 7 săptămâni, Durckheim îi spune lui Ludwig:

Vreau să fiu liber de a căuta imposibilul, dar spre deosebire de fratele meu, urmăresc să mă pun în acord cu acțiunile și ideile.(…) Urăsc minciuna. Vreau să trăiesc în adevăr mereu.

Iertați-mă, sire, pentru că un om simplu își exprimă opinia.Maiestatea Ta declară că vrea să trăiască în Adevăr, dar cred că de fapt vrea să spună că bazat pe instinct și gusturi, fără ipocrizie și minciună? După mine, aceasta nu are nimic de a face cu căutarea imposibilului. O libertate care este privilegiul celor puțini și care nu are nimic de a face cu adevărata Libertate, care aparține tuturor, și la care fiecare dintre noi are dreptul.  Trăim într-o lume fără vinovați, în care nimeni nu are dreptul să se erijeze în judecător. Vă vorbesc ca prieten. (…) Sunt un soldat care a fost lăsat în mijlocul câmpului de bătălie, dar nepurtând resentimente Suveranului care l-a abandonat. Suvernaul meu crede că a întocmit un act de curaj , dar se înșeală dacă el crede că va găsi fericirea în afara obligațiilor ce îi revin. Cel care iubește viața nu poate căuta imposibilul, ci să o trăiască cu mare prudență. Valabil și pentru un Suveran. Chiar și putaerea de care dispune un Suveran poate fi limitată de societatea din care face parte. Cine ar putea să îl urmeze  dincolo de limite? Clar, nu sărmanii care sunt în căutare de puțină siguranță, nu doar materială, ci și morală. Astfel, cine vede în libertate căutarea plăcerii fără constrângeri morale, dar nu, nu puteți vedea asta… A fi înconjurat de servitori răi, de profitori… Nu nu cred în asta. Nu pot accepta așa ceva pentru Maiestatea Sa, ca cineva să profite de bunătatea sa. Oare o persoană tânără ca dumneavoatră nu ar putea să își găsească un al sens al existenței?  E nevoie de mult curaj pentru a accepta mediocritatea pentru cine urmărește idealuri mărețe. O știu chiar eu. Dar este singuramodalitatea de a scăpa de o singurătate grea.

Ludwig, Luchino Visconti, 1973

De ce bărbații trebuie cu o mână să ne ridice până la stele, iar cu alta să ne tragă în jos? De ce nu ne lăsați să mergem alături de voi? Umăr la umăr. Bărbat și femeie. Nici mai mult, nici mai puțin?

Inocentul, Luchino Visconti, 1976