Skip to content

Etichetă: Film de cinematecă

[FILM exemplar] The Crossing / Paar, de Goutam Ghose

În ultima vreme, mi-au ajuns pe sub ochi câteva nestemate din cinematografia, să spunem, indiană. Iar acest The Crossing / Paar (1984) de Goutam Ghose. Într-un sat din nord-vestul Indiei, la granița cu Bangladesh-ul, un tânăr țăran câștigă alegerile locale. Iar pentru asta, un conflict între caste apare, urmat de o sumedenie de omorouri, și alungarea indezirabililor.

Paar (1984) - IMDb

Ghose abordează realitatea sărăciei, a discriminării între caste, în contextul în care Guvernul central a stabilit un salariu minim garantat și pe care proprietarii de pământ trebuie să îl respecte:

Motivul? Nimic nou. E acel ceva care afecetază săracul, acel ceva pentru care este ucis, pentru care femeile sunt violate. Motivul sunt revendicările. În acest caz, să ne primim salariile care ni se cuvin. Asta e tot.

The Crossing / Paar de Goutam Ghose (1984)

Filmul e împărțit în două: o primă parte, cea a alungării, a comunității locale sărace, pentru care ste grea încăși procurarea kerosenului pentru iluminat. În partea a doua, protagoniștii devin alungații din sat, Naurangia (Naseeruddin Shah) și soția lui, Rama (Shabana Azmi). Pentru a săpa de vendeta locală, căreia îi cade victimă inclusiv învățătorul din sat, iau calea Calcuttei.

Oare proprietarul ne va vorbi, nouă, celor de Neatins?

The crossing / PAAR (1984)

Tonul angajat de Goutam Ghose este cel al discreției. Dar ce te frapează cel mai mult este maniera picturală, perfect coordonată a scenelor colective, care presupun un număr mare de personaje, efecte, violență: sunt două scene estetic desăvârșite – cea a grupului care se abate asupra satului, cu torțele în mână și care se pregătesc să dea foc colibelor; și cea a pierderii biletului de tren, în care Naurangia se chinuiește, printre sute de picioare, să îl recupereze de pe podeaua gării.

Cea de a doua parte a filmului împărumută din neorealsimul italian acea tușă de neputință, de disperare, pe care o găsești în filmele post-belice ale lui Rosselini sau la de Sica.

–          Știți că nu cred în castă sau în alte discriminări.

–          Dar noi, da!

THE CROSSING / PAAR (1984)

Dar The Crossing / Paar nu este doar un film angajat politic, ci și o comedie care cochetează cu naivitatea personajelor sale centrale. Fragilitatea lor e atașantă.

Nu ai cum să nu te amuzi la scena în care cei doi, ajunși la Calcutta, sunt introduși de către un cerșetor în secretele turistice ale orașului. În necunoștință de cauză, soția începe să se roage în fața unui turn pe care îl crede a fi un templu.

The Crossing / Paar
R. Goutam Ghose
India / 1984
Leave a Comment

[CINEMATECĂ] Trei filme de Pierre Chenal

Am descoperit recent filmele antebelice ale lui Pierre Chenal. Sunt surprins de calitatea tehnică a celor trei filme realizate în anii `30: Crime et châtiment (1935), L`alibi (1937) și Le dernier tournant (1939), pe care am avut posibilitatea să le văd la televiziunea franceză.

Crime et châtiment (Pierre Chenal, Franța, 1935)

Crime et châtiment (1935) reprezintă printre primele ecranizări ale romanului lui Dostoievski. Influențele expresionismului german sunt evidente: modul în care personajele sunt încadrate în grimasele lor, dar mai ales scenografia – un melanj de existențialism dostoievskian și interioare care pun accent pe o textură minimalistă (în opoziție totală cu Art-Nouveau-ul interesat de ornamente). Naturalismul este și el prezent, prin elementele de recuzită sau diverse scene. Am în minte o scurtă secvență, în care lui Rodion Raskolnikov (Pierre Blanchar) îi este servită o supă la pat.

L`alibi (Pierre Chenal, Franța, 1937)

L`alibi (1937) mi se pare a fi un eveniment cinematografic pentru că pune pe aceeși peliculă pe incofundabilul Louis Jouvet și  pe Erich von Stroheim.  În contextul unei crime, telepatul Winckler (von Stroheim) are nevoie de un alibi. Îl găsește în persoana unei hostese pe nume Hélène (Jany Holt, pe numele din buletinul românesc Ecaterina Ruxandra Vlădescu-Olt) pe care o plătește pentru a declara autorităților că și-a petrecut noaptea cu ea, la ea acasă. Însă comisarul Calas (Jouvet) are dubii și inițiază cercetările mai în profunzime. Hélène devine un Rodion Raskolnikov, mustrările de conștiință pentru păstrarea secretului crimei fiind atât de puternice.

[Anchetatorul] A ieșit cu dumneavostră odată din cabaret?

[Fata] Da.

[Anchetatorul]  Îi era teamă că veți fi răpită.

[Fata] Fără îndoială.

[Anchetatorul] Și nu v-a lăsat niciun moment?

[Fata] Serios, acum…

[Anchetatorul] Știu, am devenit insolent. Nimeni nu ar putea să vă lase niciun moment.

[Fata] Păi vedeți ?

L`alibi (1937)

O crimă alimenetază intriga și în Le dernier tournant (1939), prima ecranizare a romanului Poştaşul sună întotdeauna de două ori de James M. Cain. La benzinăria-han de pe un drum nu foarte circulat își face apariția un bărbat care este angajat pentru serviciul de noapte. Intrusul pune la cale cu soția doritoare uciderea soțului.

Le dernier tournant (Pierre Chenal, Franța, 1939)

Filmul este remarcabil prin șarmul actorilor, mai ales prin prezența șic a lui Corinne Luchaire. Uitat complet astăzi, filmul a fost ignorat de presă și la vremea lansării: Chenal era evreu, iar criticii nu îi mai ardea de cinema în mijlocul Războului. După 1945, filmul a fost cenzurat din nou: Corinne era fica jurnalistului colaboraționist, Jean Luchaire (a fost executat în 1946), iar Robert Le Vigan, bun amic al lui Céline.

(Ea) Nu are cum să țină mult, Frank.

(El) De ce l-ai luat de bărbat? Ți-ar putea fi tată.

(Ea) Credeam că știi ce înseamnă sărăcia.

(El) Eu, nu. Nu s-a inventat ceva de care să îmi fie frică.

(Ea) Doar că eu sunt femeie. Am lucrat prin baruri. Timp de doi ani, tot felul de tipi mi-au aruncat bacșis, invitându-mă seara să ieșim. Știi ce înseamnă „să ieșim”? Am ieșit de câteva ori.

(El) Și apoi?

(Ea) Într-o zi, a venit el. Am ieșit de câteva ori. Nu mi-a cerut nimic, niciodată. Apoi, într-o zi, mi-a cerut mâna. Iar eu am acceptat. Iar acum mă strigă porumbița lui. Arăt eu a porumbiță, Frank?

(El) Aduci mai degrabă a o frumoasă scorpie, să știi.

(Ea) Cu tine, nu am nevoie să mint. Ești curat, nu nespălat precum alții.

Le dernier tournant (1939)

Le dernier tournant ar introduce în Franța filmul noir, și îl împletește cu un realism mult mai brut. Suntem departe de realismul poetic al unui Carné, de exemplu, foarte la modă în acea vreme. Filmarea în locații exterioare este remarcabilă, îi dă o aură de autentic. Scena de la marginea râului e memorabilă.

La 13 mai 1909, se năștea la București Jany Holt, pe numele ei adevărat Ecaterina Ruxandra Vlădescu-Olt: Provenită dintr-o familie cu mijloace financiare, este trimisă să își completeze studiile la Paris, unde devine actriță. În anii `30, numele ei este legat de câteva super-producții franceze. Mi-am adus aminte de ea, văzând recent „L’Alibi” (1937), realizat de Pierre Chenal, încadrată fiind de Louis Jouvet (!) și Erich von Stroheim (!). În film, joacă rolul unei așa-zise „entraîneuse” (hostesă; damă care prin șarm încurajează consumul de alcool din bar; o formă mascată de a sugera personajul unei prostituate). Pe timpul războiului, se angajează în Rezistență, și e medaliată ulterior de de Gaulle. Spre deosebire de alte compatrioate, ea chiar a jucat în filme importante, cu regizori importanți, inclusiv cu Bresson sau Renoir.

Leave a Comment