Skip to content

Etichetă: Luis Buñuel

[LOCURI] Studio 28, un cinema parisian de cartier

La Paris, după un urcat extenenuant al treptelor stației de metrou Abbesses, o pornești pe aglomerata Rue des Abbesses pentru a o apuca pe Rue Tholozé, unde la numărul 10, se află acest micuț cinematograf de cartier art et d’essai, Studio 28. Azi, dispune de un mic bar și o cafenea, ca multe alte cinematografe cu o singură sală pentru a supraviețui.

Fondat în 1928, în plină agitație culturală, cinematograful a văzut o sumedenie de premiere. În 1930, găzduia premiera filmului lui Luis Buñuel, L’Age d’Or. Ulterior, Las Hurdes, tierra sin pan (1932) sau Los olvidados (1950) au beneficiat și ele de proiecții.

Interiorul sălii de cinema de astăzi este cel gândit de Jean Cocteau: în ciuda simplității, iți sar în ochi lustrele și aplicele desenate chiar de Cocteau însuși.

Mi-a venit în minte să scriu aceste rânduri, văzând Buñuel en el laberinto de las tortugas (Salvador Simó, 2019), care rula în iunie, anul trecut, la această sală. Există la începutul animației această scenă în care Buñuel iese din sala de cinematograf, după proiecția L’Age d’Or, bulversat de reacția violentă a publicului. Primele proiecții au avut loc sub semnul unor proteste foarte agitate – anticlericalismul intra în conflict cu o Franță încă catho, fiind nevoie de intervenția poliției în final.

Eu am văzut la Studio 28, The Dead Don`t Die, de Jim Jarmusch (2019)

Cinéma 28, Paris (16.06.2019)

Buñuel en el laberinto de las tortugas, de Salvador Simó (2019)

La 11.06.2000, Jean-Pierre Jeunet filma această scurtă secvență din  Le Fabuleux destin d’Amélie Poulain, la Studio 28
Leave a Comment

[RETROSPECTIVE] Simone Signoret în 21 de filme

Arte i-a dedicat lui Simone Signoret câteva difuzări ale unor filme mai puțin cunoscute. În ideea asta, am luat de pe raft Nostalgia nu mai e ce-a fost, Curtea Veche, 2009, pentru a mă ghida în această listă de 21 de filme încă frecventabile în care marea actriță franceză a jucat. Alternativ, pentru francofoni, France Culture are o sumedenie de articole și podcast-uri dedicate acestei regine.

Dédée d’Anvers (r. Yves Allégret, Franţa, 1948).Pe când filmam, nu mi-am dat seama, nu bănuiam că rolul ce mi se oferea era o şansă extraordinară. Nu aveam nicio idee de ce enormă publicitate se putea obţine astfel, pe vremea aceea nu se făcea deloc. Astăzi, o tânără puţin cunoscută, care ar face un film atât de important, cu un asemenea succes de critică şi de public, ar fi pe coperta tuturor revistelor! Ceea ce ar fi foarte periculos de altfel pentru ea!”. (Nostalgia nu mai e ce-a fost, Curtea Veche, 2009, pp. 87-88) Dédée d’Anvers, parte a unei trilogii – completată de Une si jolie petite plage (1949) şi Manèges (1950) reprezintă filmul-referință în biografia sa, pentru că regândește realismul: angoasa existențială este sufocantă, lucru care nu se întâmplă la italienii vremii, interesați mai mult de dramaturgie.

Leave a Comment