Skip to content

Etichetă: Un certain regard

[FILM] La femme de mon frère, de Monia Chokri

La femme de mon frère este filmul de debut al (de acum) cineastei canadiene Monia Chokri, pe care o știm din Les amours imaginaires (2010). Pupilă a lui Dolan, Chokri și-a prezentat filmul la Cannes, în 2019, în secțiunea Un Certain Regard.

Cu cât ești mai prost și arăți mai bine, cu atât viața ta are mai puține șanse să fie mizerabilă.

Personajele feminine ușor (mai mult) defazate nu sunt o noutate în cinemaul recent. Îmi vine în minte, de exemplu, Laetitia Dosch în Jeune femme, de Léonor Serraille (2017). Reluând vâna narativă a unei Valérie Donzelli, Chokri construiește imaginea unei tinere absolvente de facultate care după ce își prezintă lucrarea de doctorat – Antonio Gramsci – Intersecții ale dinamicilor familiale și politice la continuatorii lui Antonio Gramsci – se găsește fără sens profesional. Ironic, pe frontispiciul Universității din Quebec, stă scris Université Notre-Dame, employeur #1 au Québec.

Fă ca mine. Practică nihilismul fericit. Înstrăinează-te de propriile sentimente. Ignoră-le pe cât posibil. Nu le vei mai simți deloc.

Nici nu aș zice că ești consilierul psihologic al Ministrului Economiei.

Fără domiciliu fix, Sophia trăiește când în apartamentul fratelui, când în casa părinților (tatăl, „fost comunist care joacă la bursă pe internet”). E un prilej excelent de a cunoaște forța acestei actrițe minunate, Anne-Élisabeth Bossé, care prin prestația ei face să acopere toate păcatele pe care orice realizator tânăr este în primejdie să le comită. Aventurile tinerei cad uneori greu, intensifică vertijul regizoral iar momentul culminant – conflictul din casa părinților – vine prea târziu. E tentația de a spune prea mult, din dorința de a te asigura că mesajul a fost transmis sau din frica personajului care trebuie să câștige în consistență.

Dar La femme de mon frère rămâne un film demn de luat în serios pentru că energizează cinematograful. Preluând verbul filmelor bune americane – Woody Allen rămâne o referință clară, Monia Chokri absoarbe o suită de motive ale nouvelle-vague-ului francez. Poezia filmului este densă, montajul nervos-franjurat prin angajarea a nenumărate elipse. Kilometrajul este marcat prin momente muzicale și de dans, pentru a parcurge următorul capitol.

Un homme qui dort (Bernard Queysanne, Franța, 1974)

Se simt influențe și mai recente, cum ar fi Un homme qui dort (Bernard Queysanne, Franța, 1974), după romanul omonim al lui Georges Perec (scena reclamelor luminoase), combinat cu Les amants du Pont-Neuf (Leos Carax Franța, 1991), în special scena în care personajul lui Binoche se apleacă pentru a privi la demisolul unei clădiri oamenii dintr-o discotecă.

Leave a Comment

[FILM] L’exercice de l’État / Ministrul, de Pierre Schoeller

Din grădinile Palatului Versailles, unde un grup de homeleși își duc veacul în mizerie, falsă boemie și acoperișuri din nailon (Versailles – 2008, debutul în lung-metraj al lui Pierre Schoeller), ajungem, în 2011, cu acest L’exercice de l’État, în biroul luxos și viața condusă de o agendă telefonică și un program pus la punct de consilierii personali ai unui ministru al Transporturilor. Trecere bruscă, schimbare de ritm, stil recondiționat: de la mizerabilism, regizorul francez transpune în cel mai hollywood-ian mod cu putință un subiect despre bani și putere, în ultimul L’exercice de l’État. Nucleul comun este păstrat: raportul indivisului cu puterea, condiția omului în societate, un fel de umanitate pe care fiecare individ o păstrează cufundată în interior, dar de multe ori spânzurată de un personaj supra-individual.

Ministrul Betrand visează cum în biroul său cu mobilier scump, o tânără domniță, nud, pătrunde, secondată de niște indivizi mascați – aducând aminte de benzile desenate belgiene, și mai recent de dansatorii lui Lady Gaga din Bad Romance. Scena, aparent făcând notă contrastantă cu restul filmului, își găsește explicația pe parcurs, timp în care pătrundem în lumea amețitoare a unui ministru al Transporturilor. Trezit în noapte, o voce îl anunță pe ministru că un autocar plin de pasageri s-a răsturnat undeva prin Alpii Francezi și ”că este groasă!”. Acompaniat de consilierul de imagine (Zabou Breitman, pe care o tot visez într-un rol principal, și departe de cercul restrâns al rolurilor de femeie la cratiță (când bovariană, când instabilă emoțional), ajunge pe teren unde constată tragedia. Un scandal național se naște: privatizarea adiminstrării drumurilor publice și dilemele prezente în dezbateri la clasicul ”televizor”. Ce urmează este o simulare a ce s-ar putea întâmpla în spatele ușilor închise: concurența dintre tine și adversarii tăi politici, sindicate și trepădușii care ling birourile oficialilor, jocurile de imagine pe tabla de șah.

Filme despre putere, bani, lovituri politice sub centură s-au mai văzut. Dar în ”L’exercice de l’État” abordarea este dacă nu neapărat nouă, foarte bine solidă. Interesantă este abordarea ideii de om politic: Betrand-ministrul se dovedește a fi un individ rezonabil moral care se trezește într-o zi că este înghițit de personajul malefic al filmului: Statul. Sunt acțiuni politice care nu țin cont de individ, ci de un fel de caracatiță-sistem care împinge într-o direcție sau în alta omul. Olivier Gourmet face cu ocazia asta un tur de forță – primul său rol de ”one man show”.

L’exercice de l’État, de Pierre Schoeller (Franța, 2011)

Versailles, de Pierre Schoeller (Franța, 2008)

Pentru a merge mai departe Le grand jeu și Alice et le maire, superbele filme politice ale lui Nicolas Pariser

Leave a Comment